Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a avertizat, miercuri, asupra pericolului pe care l-ar putea aduce în economie o majorare a Taxei pe Valoarea Adăugată, confirmând faptul că în 2009 Executivul nu va lua astfel de măsuri.
Creşterea TVA poate provoca un “şoc inflaţionist”, iar o creştere a impozitelor, cum ar fi şi cel pe venit poate avea “efecte mai difuze, dar care apar, totuşi, pe creşterea economică, dar şi pe inflaţie”, a avertizat guvernatorul Băncii Centrale.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a respins, marţi, o posibilă majorare a TVA şi a cotei unice de impozitare, ca măsuri pentru combaterea crizei economico-financiare.
Guvernul a discutat în cadrul şedinţei de guvern de marţi o serie de măsuri menite să limiteze efectele crizei economice şi care ar urma să fie implementate în perioada următoare. Premierul Emil Boc a enumerat printre măsurile vizate de executiv extinderea mecanismului de garantare utilizat la programul ”Prima casă” şi în alte domenii ale economiei, reducerea numărului agenţiilor guvernamentale, achitarea datoriilor restante la rambursările de TVA şi sprijinirea firmelor care angajează şomeri.
Analişti economici din România au evocat posibilitatea unei modificări a modalităţii de impozitare în locul cotei unice de impozitare de 16%, precum şi a majorării taxei pe valoare adaugată, cel mai probabil după 1 ianuarie 2010, argumentând că modificările fiscale aplicate recent nu aduc la buget resursele necesare.


• Mister Bordurică alias edilul Râmnicului e cică gelos pe … succesul unui subaltern la muieri. Omul nu îşi manifestă invidia făţiş, dar a fost des auzit cum se întreba: “Băi, da’ ce-o avea ăsta de trag femeile la el ca la miere?”. În nici un caz bordurici de granit şefu’!
• La IPJ Vâlcea s-au [...]

Inca nu sunt comentarii ... Fii primul care lasa un comentariu!