Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea a inaugurat miercuri o subunitate de intervenţie în localitatea Măciuca, în fostul sediu al unităţii militare de radiolocaţie.
Personalul care va deservi noua subunitate va acoperii necesarul de forţe în cazul situaţiilor de urgenţă în localităţile care s-au desprins din raioanele de intervenţie deservite anterior de Detaşamentul de Pompieri Drăgăşani şi de Garda de Intervenţie Grădiştea.
Aceste localităţi sunt : Copăceni, Cernişoara, Lăpuşata, Roeşti, Lădeşti, Fârtăţeşti, Stăneşti, Măciuca, Guşoeni, Mădulari, Valea Mare, Lăcusteni, Bălceşti şi Şuşani.
