În urma analizei situaţiei operative existente în Cartierul Colonia Nuci, cât şi a şedinţei de lucru ce a avut loc la sediul Primăriei Rm. Vâlcea, ieri, în intervalul orar 06.00-10.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, împreună cu jandarmii de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea, Poliţia Comunitară, Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa Persoanelor, reprezentanţi ai Primăriei Rm. Vâlcea, au organizat o acţiune prin care s-a urmărit verificarea respectării regimului domicilierii, identificarea persoanelor care nu-şi justificau prezenţa în zonă, identificarea persoanelor care se sustrăgeau cercetărilor în dosarele penale aflate în lucru la Poliţia municipiului Rm. Vâlcea, identificarea persoanelor date în urmărire, crearea unui sentiment de siguranţă publică în rândul cetăţenilor şi verificarea respectării Legii 333/2003 de către administratorii societăţilor comerciale şi a agenţilor de pază aflaţi în executarea serviciului.
În timpul acţiunii au fost legitimate 98 persoane, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale conform OUG 97 /2005, în valoare de 2400 lei.
A fost identificată I.M., de 16 ani, din satul Slobozia, judeţul Argeş, care, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca nu s-a prezentat la vârsta de 14 ani la S.P.C.E.P în vederea obţinerii cărţii de identitate.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul de poliţie în vederea fotografierii şi amprentării, după care s-a luat legătura cu Postul de Poliţie Slobozia pentru intrarea în legalitate a minorei.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.

