|

Turul ciclist al României ajunge la Suceava

ciclistiTurul ciclist al României va ajunge, miercuri, la Suceava, unde se va încheia a patra etapă a competiţiei.
Sportivii vor intra în jurul orei 14,45 pe raza judeţului, prin localitatea Mihăileni, pe DN 29C, cu direcţia Siret. În Siret vor străbate oraşul pe strada Alexandru cel Bun, după care vor intra pe DN 2. Ieşirea din oraşul Siret este preconizata în jurul orei 15,00.
De pe DN 2 se vor îndrepta spre Rădăuţi unde, în localitatea Ratoş, vor părăsi DN 2 şi vor intra pe DN 17 A. Intrarea în municipiul Rădăuţi este preconizată a fi în jurul orei 15,15 – 15,30 şi se va desfăşura pe traseul Calea Cernăuţi, Strada General Iacob Zadik şi Calea Bucovinei. Din Rădăuţi, traseul va fi spre municipiul Suceava, pe DN 2 H, prin oraşul Milişăuţi, întrând din nou pe DN 2, intervalul orar preconizat pentru sosirea în municipiul Suceava fiind 16,00 – 16,20.
Pe raza municipiului Suceava sportivii se vor deplasa pe traseul strada Grigore Alexandru Ghica, strada Cernăuţi, Traian Vuia, Calea Unirii şi Ana Ipătescu, finish-ul fiind stabilit în zona Bibliotecii Centrale în jurul orei 16,30.
Potrivit IPJ Suceava, pentru prevenirea unor evenimente rutiere şi a altor fapte antisociale de natură a aduce atingere siguranţei şi ordinii publice, în scopul asigurării siguranţei şi securităţii sportivilor, pe timpul desfăşurării competiţiei, traficul rutier va fi oprit pe tronsoanele de drum menţionate cu aproximativ jumătate de oră înainte de momentul preconizat pentru trecerea coloanei.
În perioada 6 – 13 iunie.2009 are loc cea de-a 46-a ediţie a tradiţionalei competiţii internaţionale “Turul Ciclist al României”, la care participă 60 de rutieri români şi străini.
Competiţia se desfăşoară în şapte etape pe un traseu de 1.150 km pe raza judeţelor Constanţa, Brăila, Galaţi, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Suceava, Harghita, Mureş şi Sibiu.

 



Scris de Agerpres la 10 Iun 2009. Adaugat in Sport. Poti urmari toate comentariile la acest articol prin RSS 2.0. Puteti lasa un comentariu sau trackback la aceast articol.

Lasa un Comentariu

NOTA: Decizia de publicare a mesajelor dvs. apartine Radical de Valcea in intregime. Responsabilitatea juridica pentru continutul mesajelor postate va revine in totalitate. Va rugam sa folositi un limbaj civilizat.
ATENTIE! Sectiunea de comentarii din site este moderata. Mesajul dvs va fi afisat in site doar daca va fi activat de catre un moderator.

Ultimele Comentarii

  • ada: ce mai stiti de madalin?sa-l ajute d-zeu sa iasa afara..
  • anonim: Procurorii DNA pot sa verifice la vama din Rm.Valcea data la care au fost aduse piesele auto second hand de...
  • misuro28: Cred ca “l-a chemat” la ea. Pacat ca oamenii tineri se duc.
  • misuro28: Nu vreau sa-mi dau cu parerea despre una sau alta dintre persoane, dar directoarea e vinovata ca participa...
  • misuro28: Daca tinea un sofer smecher ca il are pe Sefu in masina… Poate asa se mai potolesc si soferii de...