Consiliul Concurenţei a finalizat în data de 25 iunie inspecţia la sediul SC Olăneşti Riviera SA, societatea permiţând accesul inspectorilor de concurenţă, după ce săptămâna trecută a fost amendată cu 100.000 lei pentru refuz de a se supune inspecţiei inopinate şi cu 1500 lei, pentru fiecare zi de întârziere a accesului inspectorilor la documente.
„Inspecţiile inopinate reprezintă cel mai important instrument de detectare a cartelurilor. Prin însăşi natura lor, cartelurile sunt practici secrete ilegale, care pot funcţiona pe baza unei documentaţii reduse, uşor de distrus de către companiile implicate, în caz de nevoie. Ca atare identificarea modului de organizare şi funcţionare a acestor carteluri se poate realiza doar prin accesul inopinat, imediat şi necondiţionat al inspectorilor de concurenţă la documentele companiei, indiferent de forma în care se regăsesc acestea – fizic sau electronic. “Consiliul Concurenţei nu va permite sub nici o formă întârzierea accesului inspectorilor de concurenţă la documentele companiilor inspectate sau distrugerea unor astfel de probe, necesare pentru instrumentarea cazurilor Consiliului”, a declarat Bogdan Chiritoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Reamintim faptul că, săptămâna trecută, pe lângă SC Olăneşti Riviera SA, Consiliul Concurenţei a amendat şi SC Sind Romania SRL, pentru încercarea de a distruge documente aflate sub cercetare în cadrul inspecţiei inopinate.
Inspecţiile efectuate la Băile Olăneşti s-au desfăşurat în cadrul investigaţiei care se referă la o posibilă înţelegere între companiile participante la licitaţiile organizate de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) pentru atribuirea biletelor de tratament, subvenţionate din bugetul asigurărilor sociale de stat.
- CITEŞTE ŞI...:
- Consiliul Concurenţei a amendat SC Olăneşti Riviera şi SC Sind România
- Consiliul Concurenţei, în inspecţie la Oltchim şi Olăneşti Riviera
- Protest al cetăţenilor din Băile Olăneşti împotriva SC Olăneşti Riviera
- Olăneşti Riviera, suspectată de abuz şi poziţie dominantă
- Apele minerale, motiv de conflict în staţiunea Băile Olăneşti


concurenta neloiala e clar si bine ca au amendat-o pe aceasta urmasa a lui venerica patru care-si permite sa nu lase inspectorii sa intre in societate stiind de fapt cat de grav e sa nu lasi organele de control sa-si faca treaba dar bazandu-se in continuare pe faptul sotiorul e mare in pdl a crezut ca0i merge dar de data asta sa inselat. bravo inspectorilor consiliului concurentei una dintre putinele institutii din romania care se pare ca functioneaza .